Notes

Teatrul lui Marcellus era cel mai mare şi cel mai impunător teatru al Romei antice, o clădire terminată la finele primului secol a.Hr., în timpul împăratului Augustus. Arhitectura teatrului avea să ofere trăsăturile standard ale clădirilor de gen, influenţând elaborarea faţadelor unor monumente iconice cum ar fi Colosseumul.

Proiectul îi aparţinea de fapt lui Iulius Caesar, dar nu s-a pus în aplicare decât în vremea primului împărat roman. În anul 13 a.Hr. împăratul a decis să îi dedice construcţia nepotului său Marcus Claudius Marcellus, fiul Octaviei Minor, sora împăratului, şi al fostului consul Gaius Claudius Marcellus Minor, descendent al faimosului general care a luptat în al doilea război punic. Era ruda cea mai apropiată a împăratului, căsătorindu-se de altfel cu fiica sa, Iulia, şi cel care avea să îi devină, cel mai probabil, succesor. Potrivit lui Velleius, acesta era un tânăr cu multe calităţi, voios şi nobil, potrivit pentru funcţia spre care se îndrepta.

Acest lucru atrăgea însă animozitatea lui Agrippa şi Tiberius, după cum aflăm de la Tacitus şi Dio. Augustus a început să încurajeze cariera lui Marcellus promovându-l în rândul senatorilor şi permiţându-i să se înscrie în cursa pentru consulat cu 10 ani mai devreme decât se obişnuia. În anul 23 a.Hr. Marcellus devine edil şi Augustus îl înscrie în colegiul pontifilor. Dar soarta nu ii surâde lui Marcellus, care se îmbolnăveşte şi moare la numai 19 ani. Dio pomeneşte de un zvon cum că Livia ar fi fost responsabilă de moartea sa, fapt însă nedovedit.

Augustus ridică aşadar un teatru în onoarea sa, pe care îl plasează în Forum Holitorium. Pentru a face loc, ordonă demolarea Circului Flaminilor şi modificări ale clădirilor din zonă, printre care şi Templul lui Apollo Sosianus ridicat în 433 a.Hr. Din acesta se mai zăresc astăzi trei coloane, podiumul şi treptele din faţă.

Teatrul avea o capacitate de 15-20.000 de spectatori, iar faţada semicirculară din travertin avea iniţial două rânduri de loji, fiecare cuprinzând 41 de arcade. Loja de jos avea coloane dorice, iar ce-a de-a doua coloane ionice, în vreme ce mansarda era probabil decorată cu pilaştri corintici. Arcadele duceau direct la locurile de mai jos din cavea şi la scările care la rândul lor duceau către coridorul celei de-a doua loje, care avea trepte spre mansardă şi locurile de la cea mai mare înălţime, probabil făcute din lemn.

Primul eveniment de amploare care s-a ţinut în teatrul lui Marcellus l-au reprezentat Jocurile Seculare din anul 17 a.Hr., deşi construcţia nu a fost inaugurată în mod oficial decât abia în 13 sau chiar 11 a.Hr. cu timpul, din cauza creşterii constante a popularităţii circurilor şi jocurilor de gladiatori de la Circus Maximus şi Colosseum, teatrul a început să decadă vizibil. În secolul al IV-lea materialele de construcţie de la teatru se foloseau în alte proiecte edilitare, cum ar fi de pildă podul lui Cestius.

Monumetul, ca multe altele din antichitate, a avut mult de suferit în perioadele ulterioare, îndeosebi în secolele XI-XII, când s-a transformat într-o fortăreaţă sub comanda familiei Pierleone. Preluat în 1368 de către familia Savelli, noii posesori l-au angajat în 1519 pe Baldasarre Peruzzi pentru a realiza proiectul unui nou edificiu, palazzo, care să încorporeze şi ruinele antice. Alterările au continuat până în 1712, când clădirea intră în domeniul familiei Orsini, iar astăzi, în ceea ce se numeşte Palazzo Orsini se mai pot depista doar 12 arcade din edificiul originar.