Notes

Deseori e greu sa redai ceea ce simti. Dar vreau sa incerc, pentru ca vreau ca fiecare care va citi sa ia din asta o lectie, ori macar sa isi dea seama ca defapt e mult mai fericit decit crede...
Totul s-a inceput pe 20 decembrie 2015, am facut cunostinta cu el, inalt, frumos, am gasit multeinterese comune, am petrcut mult timp impreuna, apoi a venit vacanta si am plecat fiecare pe la casa sa. Periodic vorbeam online, dar pe timp ce trecea ii scriam mai mult eu lui... Gasisem in el un suflet pereche, daca inainte ma uitam la alti baieti, care se credeau si se credeau mai presus, erau mai pafosnie, bogati, etc. Ma uitam sa fie din oras, stiam ca nu vreau sa fie mult mai mare ca mine, adica aveam niste criterii, pe care el le-a distrus, cu el am inteles ca nu importa de unde esti, citi ani ai, si alte maruntisuri, importa ce fel de persoana esti. Sufeream mult dupa el... Vedeam ca nu raspunde si fiind sensibilala caracter s-au inceput probleme cu inima. Acum, nu mai vorbim, ultima data i-am scris, a citit mesajul si tot nu a raspuns. Probabil sufeream si acum, daca nu se intimplau niste lucruri si mai grave. Stind acasa brusc ne-au sunat niste rude ca e rau cu bunelul, am mers la el, l-am adus la spital, si in acea zi, nici nu stiam ca a fost parca dat startul la niste probleme... Urmatoarea zi am racit, tremuram tare chiar la cald in casa, si credeam ca e doar raceala, trebuia sa merg lamedic, dar marti ne-au sunat deja de bunica, am mers iar in sat, am dus-o la alta fiica a ei, am ingrijit-o, si asta de ziua de nastere a mamei, care implinea 50, nici nu am sarbatorit, nimic.... Miercuri m-am reintors dimineata acasa, crezind ca eu doar is racita, dar continuam sa tremur. Azi medicul mi-a spus ca totul e din cauza sistemului nervos, si am inteles ca totul a inceput din cauzalui, baiatului care parca m-o calcat moral. Acum chiar ma stradui sa fiu indiferenta, si in loc de sentimente bune am doar ciuda pe el, deoarece si acum scriind ma doare inima si tremur. Poate e doar o perioada grea dupa care voi avea parte de ceva bun, ceea la ce tare sper. Unica de ce ma tem e ca voi veni din nou la Chisinau, acolo totul imi va aminti de el, sau de alte momente care m-au stresat si totul va fi si mai rau... Sper sa fie totul bine... Daca ati ajuns pina aici, si va intrebati inca care ii morala,pai v-o spun: Pretuiuti ce aveti! Nu ma refer la lucruri, pentru ele chiar nu is asa de importante, pretuiti oamenii care va iubesc si sunt cu voi cind va este greu, nu doar cind e bine, cei care va inteleg si fara cuvinte si care stiu cind trebuie sa va lase singuri, doar buneii, parintii, au devenit fericiti si fara bunuri materiale... Multumesc daca ati ajuns pina aici, si sper mult ca postarea asta va ajunge pe facebook, dar inca mai mult sper ca o sa imi restabilesc sanatatea si data viitoare nu o sa fac aceleasi greseli! (F,18.)