Notes

pre-scriptum: o sa fie foarte lung textul asta. te rog ai rabdare si citeste-l pana la capat...nu, nu sari randuri. vreau sa afli tot, vreau sa afli adevarul. promit ca dupa ce citesti asta nu te voi mai deranja vreodata.

Hey Andreea...
Stiu ca probabil nu vrei sa vorbesti deloc cu mine. Inteleg asta, dar te rog, citeste asta pana la final, spune-mi ce parere ai...si apoi promit ca nu te mai deranjez.

Cum sa incep...hai sa incerc asta...
Hey...trebuie sa vorbim. E foarte important.

Iti scriu pentru ca....pentru ca am nevoie sa ma ajuti. Pe scurt, sa ma ajuti sa te uit. Pentru ca nu pot. Pur si simplu nu put sa te sterg din mintea mea, oricat de tare as incerca. Mi-am dat seama ca singurul mod in care pot sa uit de tine e sa discut despre totul cu tine. Am incercat orice altceva dar nu a mers.

Probabil ca crezi ca "e nebun asta, de ce dracu imi scrie chestiile astea". Ai dreptate. Stiu ca am fost...sa zicem...nu cum trebuie sa fiu. Stiu ca am fost enervant, dar...sunt niste chestii despre care chiar vreau sa-ti zic. Vreau sa afli povestea mea, in intregime. Pentru ca nu vreau sa crezi ca sunt un monstru. Stiu ca macar putin inca iti pasa de mine, si urasc faptul ca lucrurile s-au terminat asa. Despre asta voiam sa vorbesc cu tine la absolvire. Adevarul e, nu sunt stabil emotional. Dar probabil stii deja asta. Nu vreau sa o folosesc ca o scuza, dar e adevarul. Cel mai probabil sunt bolnal mental.. Am nevoie de sustinerea altora, si acum simt ca lucrurile se prabusesc si pe alte fronturi.
Okay..m-am nascut pe la 18:20 pe 9 septembrie 1999, la spitalul...okay intru PREA mult in detaliu. Nu vreau sa par creepy...ceea ce probabil par deja. Ca toata lumea...am o mama si un tata....doar ca...inca de cand m-am nascut...pai...Sa zicem ca in ziua nasterii mele, tata nici nu era acolo. Era plecat pe nu-stiu-unde cu o alta femeie. Ai mei nu s-au casatorit niciodata. Ceea ce ma face...un bastard. I'm a fucking bastard....la propriu..
Cand aveam 3 ani, tata a renuntat complet la mine. Ne-a dat pe mine si pe mama afara din casa ca sa o poata aduce in schimb pe femeia aia. Femeia aia...avea o fiica care avea 6 ani atunci. Tata s-a insurat cu aia asa ca ,poof, am capatat o sora vitrega. Era foarte rea cu mine, insa tata ii lua mereu apararea. Se lua de mine zi si noaptea, nu fusese niciodata buna cu mine cand eram mici. Ma punea sa dorm pe jos, ma tragea de par, ma impingea spre margine mereu in masina...tata nu facea nimic, iar mama ei...ea doar imi zicea ca sunt un tigan sau taran sau alte tampenii, dar apoi avea si tupeul sa ma revendice drept copilul ei...ei bine intr-o seara....ele doua si cu tata au aparut brusc in fata blocului meu. Si aia a inceput sa o ia la bataie pe mama...in timp ce eu ma ascundeam speriat in fata liftului. Tata...nimic. De atunci, el practic m-a abandonat. Nu mai auzisem nimic de la el. La scoala, cand ma intrebau altii, nu aveam tata, nu aveam frati. Am incercat si am reusit sa ii sterg pe ei doi, pe tata si pe Maria, complet din capul meu. Pentru mine ei nu mai existau deloc. Ii uram pe amandoi....si apoi si mai mult pe mama ei.
La scoala...inca din a 1a...lumea incepea sa se lua de mine. Plangeam des...pentru ca ma gandeam la ce se intampla in familie. Aveam doar un grup de 2-3 prieteni. Atat. Toti radeau, ma atacau, imi faceau anii la scoala un chin. Asa ca mama m-a mutat la alta scoala intr-a 5a. S-au schimbat lucrurile acolo? Nope. Si acolo nu simteam ca aveam deloc prieteni. Poate doar 2-3 oameni cu care puteam vorbi rar despre o anumita topica, dar atata. Am facut si eu lucruri rele acolo, dar putine in comparatie cu ce faceau ceilalti. Cei cu care incercam sa ma imprietenesc ma considerau enervant si ma ignorau.
Apoi evident stii ce a urmat...liceul...
A 9a a fost....ciudata. Voiam sa imi fac prieteni, asa ca incepusem sa ascult de Sebi. Si ala a zis odata brusc ca Elena ma placea si sa incerc sa vorbesc cu ea. Sa zicem ca e destul sa spun ca am fost umilit.

Okay acuma un mic salt...intr-a 7a...tata m-a cautat, a vrut sa ma revada si divortase de scorpia aia. Cand am auzit asta de la mama, nu am suportat absolut deloc ideea. Insa ea m-a convins sa-l accept inapoi in viata. Imi spunea ca va muri curand asa ca mai bine petrec timp cu el. Ah am uitat sa zic, tata are cancer de cand aveam eu 8 ani. Oricum..am acceptat si am inceput sa ma revad cu el si cu sora mea. Ea se schimbase mult, nu mai era deloc rea cu mine. Chiar din contra. Prima zi cand am vazut-o, chiar parea bucuroasa sa ma vada. Vorbea cu o prietena si spunea ca "sunt cu fratiorul meu...e timid". Am incercat sa reiau deci legatura cu ei. Tata...mereu ne scotea la restaurante. Maria...ma scotea cu prietenii ei. Voia sa ma ajute sa socializez. Mi-a luat timp sa realizez ca asta era intentia ei de fapt. Nu ma intelegeam prea bine cu prietenii ei. Mi se pareau..ciudati. Genul de oameni care fie baura mult fie fumau narghilea si chestii. Si totusi ea se intelegea de minune cu ei. Eram invidios pe ea...se intelegea asa bine cu ei si mereu cand ieseam pe mine ma ignora. Simteam ca avea datoria sa se revanseze fata de mine...ce egoist din partea mea...o si faceam de ras uneori, neintentionat, in fata prietenilor ei. Simteam ca sunt o rusine pentru ea. Eram incapabil sa ma integrez social, oricat incerca ea. Eu eram doar foarte atasat de ea, pentru ca era un model pentru mine. Daca ea credea ca sunt "cool" atunci si prietenii ei credeau asta. Ceea ce insemna ca chiar as fi fost. Chiar si acum parerea ei conteaza enorm pentru mine. Din punct de vedere social, si nu zic asta ca sa o supar pe mama, m-a crescut mai bine decat a facut-o mama. Si pentru tata. Tata credea ca ma indragosteam de sora mea vitrega. Tata uneori chiar e un idiot....ei doi sunt o parte importanta a vietii mele. Totul e usor pentru ea. Se pricepe la orice (in afara de condus) si toata lumea o adora. Spre deosebire de mine... cum sa nu fiu invidios pe ea...Tata probabil crede ca ea s-a nascut norocoasa. Ca eu am avut noroc ca m-am si nascut. Eram suparat pe ea...pentru ca simteam ca ma ignora. Simteam ca nu ii pasa de mine. Tata parea si el similar, se rastea la mine foarte des. Oricum..am mers apoi cu tata in America la fratele meu. Da, am frate, e mult mai mare ca mine (are 45 de ani acum). Si...nu a mers bine. Nu parea atat de sociabil. Imi promisese ca ma dusese la karting odata....si...eh bine cand a venit ziua, a uitat complet ca promise asta. Si apoi a zis ca nu meritam. Okay pauza o clipa, eu toata viata am fost pasionat de curse. Pentru ca, vezi, cand nu aveam prieteni...cand nu aveam pe nimeni cu care sa pot vorbi, cu care sa ma pot intelege (pentru ca mama era mereu ocupata si nu avea chef decat sa ma oblige sa fac nu mai stiu ce chestii)...era tot ce aveam. Era visul meu sa merg la karting, si pe el l-a durut in cot. Il vazusem doar de doua ori in viata. Prima - nu mai tin minte. Asta a fost a doua si probabil ultima data.

Acuma mai bine ma intorc la ce s-a intamplat la liceu.
Intr-o zi intr-a 9a Teo s-a comportat dragut cu mine, si Sebi, iar, zicea ca ea ma place. Si eu ca prostul l-am crezut. Si iar am luat plasa. Probabil crezi acum..."cat de credul e boul asta" si dap...ai perfecta dreptate. Dar asta e adevarul despre mine. Sunt complet incapabil de a ma integra in societate. Sunt un dezastru. Si incepeam sa resimt asta...si apoi a venit clasa a 10a. Dap, cand ai aparut tu...
Mai tii minte prietenii aia de care ziceam in 1-4? Pai..reluasem legatura cu ei. Si ei mi-au prezentat un tip care se taia. In perioada aia incepeam sa ma gandesc la ce dezastru eram. Si pe buna dreptate. Doar ma certam cu ai mei, nu imi puteam face prieteni si nu aveam absolut nicio sansa cu fetele. Probabil fugeau toate de mine. Si da...incepeam sa am ganduri suicidale. Nimeni nu ma placea, nimeni nu ma voia prin preajma, nimanui nu ii pasa de mine si imi placea de o fata din cel mai penibil motiv cu putinta.
Now's the part where you come into the story...M-ai vazut taindu-ma pe mana. Faceam asta la scoala...imi amintesc ca incercam sa scriu 4 litere prin taieturile alea...."HELP"...Nu sunt deloc mandru de ce am facut atunci, dar e adevarul si nu are rost sa il ascund. Si apoi m-ai ales sa lucram la proiectul la engleza. Mi se paruse un gest chiar frumos atunci. Mai ramaseseram eu si cu Gabi. Si pentru prima data ever, nu am fost ales ultimul. Cred ca iti amintesti cum a fost proiectul ala. Incepeam sa ma inteleg cu tine. Incepeam sa comunic si eu cu o persoana. (Si legat de Gabi...sincer nu l-am considerat vreodata un prieten. Doar un coleg cu care vorbeam despre politica si despre jocuri from time to time. Pentru mine nu era cineva capabil sa ma inteleaga.) Si...mda...iti amintesti cum a mers asta..nu?
Tin minte ca imediat dupa ce am prezentat noi proiectul, si chiar iesise bine...(iti mai amintesti briosele alea pe care le-ai animat tu sa apara peste podiumul ala de formula 1?)...atunci m-ai luat brusc in brate. Nu, nu inventez, stii bine, chiar asa s-a intamplat. Ei bine...ala a fost momentul cand am inceput sa am sentimente pentru tine. Si motivul pentru care mereu te imbratisam cand puteam dupa aceia - ca speram sa iti amintesti. Tu ai fost o persoana speciala. Si incepusem sa vorbesc cu tine - sa cer sfaturi. Legat de familie, sau de Teo, etc. Trebuie sa recunosc...uneori doar inventam ca ma certam cu ai mei - doar ca sa pot sa iti cer un sfat. Dar rar faceam asta. Si...asa imi placea de doua fete. Una pe care o placeam ca prostul...si alta pentru care chiar simteam ca aveam sentimente. Tu esti prima fata pentru care am dezvoltat sentimente pe o premisa alta decat "mi-a zis cineva ca ea ma place" sau "a fost foarte draguta cu mine intr-o anumita zi".

Parca spusesem ca Mihai era prima persoana care stia ca imi placea de tine. Aia a fost o minciuna. El a fost a doua persoana. Prima...a fost Maria. Nu nu Maria de la noi, ma refer la surioara mea (stiu ca e cu 3 ani mai mare dar zic asa ca sa o tachinez). I-am explicat situatia mea...si ea mi-a zis sa incerc sa fiu cu tine. A inceput sa imi dea sfaturi, sa ma ghideze, sa ma ajute. Desigur...am fost oribil in a ii urma sfaturile - gen sa las distanta, sau sa am curaj, incredere sa vorbesc cu tine, etc. Ii spuneam ei totul despre tine - si zicea ca chiar esti o persoana draguta. Ea zicea ca ne-am fi potrivit. Oricum...Mihai a fost a doua persoana careia i-am zis de sentimentele mele pt tine. Si el, ca si sora mea, a promis ca ma ajuta. Nu stiu daca ti-a spus el vreodata partea asta. Dar e adevarul. A promis ca ma ajuta sa ma apropii de tine. Si EL era cel care spunea ca am sanse cu tine. Si cand s-a intamplat asta....cu un an inainte de ziua aceia oribila. Aparent Sebi mi-a spus acum cateva zile ca facuse asa doar ca sa isi bata joc de mine. L-am lasat sa ma manipuleze fara macar sa banuiesc. Si mie tot imi era frica sa vorbesc cu tine, sa iti marturisesc sentimentele. Pentru ca stiu ca simteam ceva ce nu simtisem inainte. Chiar ma atasasem de tine, desi eram constient de posibilitatea sa nu mearga lucrurile intre noi. Mai tii minte proiectul la engleza din a 11a, cu Vali si cu Maria? Pai....era un motiv clar pentru care eram asa...speriat...in preajma ta. Nu voiam sa fac o greseala, sa stric totul. Pentru ca imi pasa de sentimentele tale. Imi era atat de frica....ma domina frica aia. In ziua aia in decembrie cand am mers sa lucram proiectul...Vali mi-a dat numarul tau sa te sun sa intreb unde erai. Dap...il am inca de atunci..si l-am folosit doar acum cateva saptamani sa te intreb despre albume.
Oricum...incepeau sa imi apara iar sentimentele alea depresive. Ii tot spuneam surorii mele despre asta...si ma gandeam ca TREBUIA sa vorbesc cu tine pana sa fie prea tarziu. Trebuia sa marturisesc ce simteam. Dar imi era frica. Pur si simplu nu puteam. Si apoi....cea mai oribila zi din viata mea a urmat.
Ziua de dinainte se dadeau chestiile de dragobete - si vazusem ca te tineai de mana cu sarpele ala. Nu stiam ce se intampla. Iti amintesti ca...eram atunci in laboratorul de info...doar tu..eu...Viezure...si boul ala. Si ala zicea ca voiai sa vorbesti cu mine. Mi-am cerut scuze ca ma comportasem ciudat si...am fugit atunci. Am fugit pentru ca imi era frica. Frica sa iti zic adevarul face-to-face. Iti spusesem ca eram ingrijorat pentru tata..drept scuza sa plec...a fost cea mai mare tampenie pe care am facut-o vreodata. Ziua urmatoare...l-am intrebat pe sarpe de tine, chiar si atunci ceream sfaturi. Si crede-ma, pana in ziua aia, el imi dadea des sfaturi. Aveam initial incredere in el. In ziua aia...stii ce s-a intamplat. Mi-a zis ca nu ti-au placut scuzele pe care le-am prezentat. Ca ma considerai enervant, ca ma urai. Eu nici nu stiam ca erati impreuna atunci, era doar o banuiala.
Ei bine momentul ala, cand mi-a zis asta....I lost it completely. Ala a fost momentul cand ultima mea farama de liniste interioara s-a spulberat. Am innebunit. Singura persoana din toata scoala care s-a comportat cu mine de parca existam, de parca eram o fiinta umana, de parca valoram ceva. Singura persoana....ma ura. Cred ca stii si acum ce s-a intamplat. La ora de religie am luat-o complet razna. Haotic, dadeam in mine intruna, intruna, ma loveam la cap, dadeam cu pumni, imi azvarleam capul in masa...si ma uitam in spate la tine...in ziua aia...simplul fapt ca a zis ca ma urasti a reprezentat scanteia...care mi-a readus in prin-plan sentimentele alea. In ziua aia voiam doar sa mor. Voiam doar sa se termine totul. Intreaga mea lume s-a prabusit. A durut incredibil de tare. Pentru ca nu stiam ca ma tradase, ca erati impreuna, am crezut ca toata vina se revarsa asupra mea. Ca eu eram vinovat pentru asta, ca te-am facut sa ma urasti. Exact lucrul de care imi era frica.
Asa ca...in ziua aceia...am ajuns acasa si ma resemnasem. Eram pe cale sa termin tot. Urma sa deschid geamul, sa sar, si sa imi pun capat zilelor. Pentru ca nu mai aveam pe nimeni....ca la mate..cand imparti cu un numar mai mic, obtii ceva mai mare. Pentru o armata de 100000 de soldati, o pierdere nu inseamna nimic. Dar pentru o armata de un singur soldat, o pierdere inseamna totul. Cu cat ai mai putin, cu atat valoreaza mai mult lucrurile acelea. Cu atat mai mult doare o singura pieredere. In ziua aia am simtit ca am pierdut singura persoana care imi dadea un motiv sa traiesc, sa am speranta, sa am incredere in mine. Stiu..eram obsedat de tine...probabil inca sunt...dar durerea pe care am simtit-o in ziua aceia...a fost imensa.
Si..de ce nu am sarit? De ce nu am facut-o? Mi-a trecut brusc un gand in minte...cand ma pregateam sa deschid geamul. Poate un ultim gand disperat. Sa incerc sa traiesc. Sa incerc sa caut ajutor. Asa ca i-am scris surorii mele pe facebook. "hey...vreau sa mor...te rog ajuta-ma, am innebunit si nu mai stiu ce sa fac". Ea mi-a salvat viata. Mi-a zis ca nu merita nimic sa spun asta. M-a rugat sa-i spun ce s-a intamplat ca sa ma ajute. I-am zis ce imi spusese Mihai. Mi-a spus: "nu mai fi asa credul. O fata nu spune asa ceva", si ca "Probabil era rau intenționat tipul", " probabil tipului nu ii place ca tu vb cu ea", "Ar tre sa te simți scârbit de cum se comporta el dar în fine, data viitoare când simți ca te enervezi dute și fa ceva activ, ori alergi prin parc, ori mergi și tragi la sala, ceva care sa iti consumi furia".
Ala a fost momentul cand am inteles...ca nu era in totalitate vina mea. Surioara mea mi-a salvat viata. Si o sa ii fiu mereu recunoscator pentru asta. Momentul ala m-a schimbat complet. Atunci am facut decizia sa-mi revars furia, cum spusese ea. Doua zile ulterior am aflat adevarul despre tine si el. Atunci am inteles. Ma tradase, sarpele ala. Tot ce ma sfatuise inainte, doar ca sa ma manipuleze.
Desigur, ce a spus ea nu a oprit incercarile mele sa ma ranesc. Saptamana urmatoare am continuat sa ma lovesc, sa dau cu capul. Dar mi-a oprit ideile de a-mi lua viata. Apoi ai venit tu, pentru ca te-a rugat Viezure (eu il rugasem pe el...) sa vorbesti cu mine, sa-mi spui ca totul o sa fie bine. Ma gandeam ca poate nu e atat de rau, ca poate putem continua sa ne intelegem ca inainte, ca eventual o sa te desparti de el...
La fix o saptamana dupa ziua aia, tot intr-o joi, stii prea bine ce s-a intamplat. Dimineata, parca in prima pauza, incercam sa-ti zic o gluma despre un tip care mereu pica pe locul 4 la orice concurs...si apoi s-a bagat el. Intelesesem ca nu avea de gand sa ma lase sa vorbesc cu tine. Voia sa te ia complet de langa mine, voia nici sa nu mai fim prieteni. Asta doar mi-a marit furia. Asa ca mi-am canalizat-o intr-o singura directie. Si am inceput sa-l bat. Sa-l injur "BOU INFECT, SARPE, CUM INDRAZNESTI SA-MI FACI ASTA". Apoi ai aparut tu si am mers la diriga....si am avut discutia aia...pe care de abia mi-o mai amintesc. eram complet nebun, simteam ca ma prabuseam inainte. Imi amintesc doar ca ai zis ca ziceai ca tu l-ai ales pe el...fara suparare, dar poporul german l-a ales pe Hitler. In mod democratic. Acuma ei nu mai sunt mandri de decizia lor, nu?...stai...asta nu a sunat bine, a sunat incredibil de egoist. Scuze. Ar fi asa simplu sa sterg bucata aia de text dar cu, ti-am zis...vreau doar sa stii adevarul.

end of part 1