Notes

(adaptând o vorbă a lui Oscar Wilde)triumful speranţei asupra autocunoaşterii. Ne îndrăgostimsperând că nu vom găsi în celălalt ceea ce ştim că se află în noi – toată laşitatea, slăbiciunea, lenea, necinstea,compromisul şi pura prostie, îl înconjurăm pe cel ales cuun cordon de iubire şi hotărâm că tot ce se află în interiorva fi cumva scutit de defectele noastre şi, ca atare, demnde iubire. Plasăm în celălalt o perfecţiune care pe noi neeludează şi prin unirea cu cel iubit sperăm ca într-un felsă păstrăm (împotriva evidenţei autocunoaşterii) o cre-dinţă precară în specia umană.

Dacă iubirea se întâmplă atât de rapid esteprobabil pentru că dorinţa de a iubi exista dinainte depersoana iubită – nevoia şi-a inventat soluţia. Apariţiapersoanei iubite este numai stadiul secundar al uneinevoi anterioare (în mare măsură inconştientă) de a iubipe cineva – foamea noastră de dragoste modelându-itrăsăturile, dorinţa noastră cristalizându-se în ele.(Darpartea cinstită din noi nu va lăsa niciodată amăgireanecontestată. Vor fi întotdeauna momente când ne vom îndoi dacă cea iubită există cu adevărat aşa cum ne-oimaginăm – sau dacă nu e cumva doar o halucinaţie pecare am inventat-o ca să împiedicăm inevitabila cădereca urmare a lipsei iubirii.)