Notes

Alexandru Lăpușneanul
de Costache Negruzzi
-Caracterizarea personajului Alexandu Lapusneanul-

„Alexandru Lăpușneanul” de Costache Negruzzi este prima nuvelă istorică din literatura română, fiind publicată în perioada pașoptistă, în primul număr al revistei „Dacia literară” în 1840. Este inspirată din istoria națională, conform recomandărilor lui Mihail Kogălniceanu în manifestul literar al romantismului românesc, articolul-program intitulat „Introducție”
Personajul literar este un tip uman semnificativ, o individualitate cu trăsături fizice și morale distincte, pusă în lumină printr-un șir de întâmplări situate într-un anumit cadru temporal și social. Personajul literar reprezintă o categorie principală a unei opere epice sau dramatice alături de acțiune, narator, timp și spațiu.
Alexandru Lăpușneanul este personajul principal al nuvelei, personaj romantic excepțional, care acționează în situații excepționale (scena uciderii boierilor, pedepsirea lui Moțoc, otrăvirea). Întruchipează tipul domnitorului tiran și crud. El este construit din contraste, are calități și defecte puternice.
Din punct de vedere social, Alexandru Lăpușneanul este domnitorul Moldovei, reîntors la tron pentru a doua oară. Cu toate acestea, el nu face parte dintr-o familie de viță nobilă, fiind un parvenit, asigurându-și acest statut prin intermediul căsătoriei sale cu domnișoara Ruxandra. Spre finalul vieții sale, acesta se căiește, devenind călugăr sub numele de Paisie.
Din punct de vedere psihologic, acesta este înzestrat cu o personalitate puternică și sangvinică. Stăpân pe sine, încrezător în forțele proprii, acesta nu ia în seamă vorbele soției sale și a celor revoltați de modul său de a conduce, ci își continuă cu înverșunare planurile sângeroase.
Din punct de vedere moral, Lăpușneanul are atât calități, cât și defecte. Domnitorul este tipul despotului, al tiranului medieval, dar este totodată și un om calculat, inteligent, perspicace și un bun orator.
Personajul romantic, Alexandru Lăpușneanul, este puternic individualizat și memorabil, prin caracterul excepțional al faptelor și al însușirilor sale. Faptele sale sunt motivate psihologic prin trăsătura lui principală, dorința de răzbunare pentru trădarea boierilor din prima sa domnie.
O prima scena care ilustrează dorința de răzbunare a domnitorului este pedepsirea lui Moțoc. Cunoscând oamenii, le face promisiuni care îi liniștesc, dar care ascund de fapt un plan de răzbunare. Promisiunea care îi face lui Moțoc: „îți făgăduiesc că sabia mea nu se va mânji în sângele tău” îl liniștește pe boierul intrigant, care se crede util domnitorului și care crede că a reușit să reintre în grațiile acestuia. Planul de răzbunare al lui Lăpușneanul este însă crud deoarece îl predă pe Moțoc mulțimii care îl sfâșie. Sacrificându-l pe boier, se răzbună pentru trădarea acestuia.
O altă scenă care ilustrează dorința de răzbunare a domnitorului este otrăvirea tiranului. După patru ani de la uciderea boierilor, Lăpușneanul se retrage în cetatea Hotinului, unde se îmbolnăvește de friguri. Când își revine, refuză să accepte că a fost călugărit, după obiceiul vremii, pentru că acest lucru ar fi însemnat pierderea puterii domnești. Replica sa „De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu…” exprimă dorința de răzbunare. Lăpușneanul amenință că-i va ucide pe toți, inclusiv pe propriul fiu, urmașul la tron, așa încât doamna Ruxandra acceptă sfatul boierilor Spancioc și Stroici de a-l otrăvi.
Conflictul nuvelei este complex și pune în lumină personalitatea puternică a protagonistului. Principalul conflict este de ordin politic și vizează lupta pentru putere între domnitor și boieri, în contextul secolului al XVI-lea. Conflictul secundar, între domnitor și Moțoc (boierul care îl trădase în prima domnie), particularizează dorința de răzbunare a domnitorului.
Timpul și spațiul acțiunii sunt precizate și conferă verosimilitate narațiunii. Nuvela începe cu întoarcerea lui Lăpușneanul pe tronul Moldovei, în a doua sa domnie; acțiunea se desfășoară apoi la curtea domnească și la mitropolie. Ultimul capitol redă moartea domnitorului, patru ani mai târziu, în cetatea Hotinului.
În concluzie monumentabilitatea, forța de a-și duce planurile la bun sfârșit, indiferent de mijloace, spectaculosul acțiunilor, concizia replicilor fac din protagonistul nuvelei căreia îi dă titlul de „Alexandru Lăpușneanul”, un personaj memorabil.