Notes

Intre frumos si feminitate

Trăim într-o societate în care abundă mișcări feministe, într-un mediu cultural în care feminitatea masculinizată este tot mai adulată, într-un stat care favorizează egalitatea femeii cu bărbatul și trist este că aceste forme de denaturare ale specificului pur feminin sunt tot mai gustate.

Îmi place atât de mult un tablou care conturează atribuțiile și specificul fiecărui gen în parte, un tablou în care bărbatul este prezentat ca un individ rigid, puternic, capabil să contruiasca o casă iar femeia este asociată cu sensibilitatea, cu dragostea, cu esteticul necesar vopsirii casei fără de care casa ar fi doar o adunătură de lemne și pietre. Un registru caracterizat de două genuri... două atribuții... două meniri... complementare.

Femeia are specificul ei, Dumnezeu a pus în femeie latura senzitivă care idealizează până la utopie bărbatul ca ființă. Trist este că se pierde această trăsătură ontologic existențială... tot mai multe doamne și domnișoare adoptă stilul de viață caracteristic bărbaților: de la vorbire până la gestică - tot. Oare nu erau destui mâncători de semninte pe stradă... mai era nevoie și de alții? De androgini ducea lipsă societatea noastră?

Sensibilitatea și finețea care ar trebui să radieze împrejurul oricărei domnișoare sunt tot mai rare și de aceea sunt și tot mai apreciate. Fata baiețoi și băiatul fătălău sunt două specimene degenerate, două falsuri care se doresc a fi autentice. Astfel avem femeia boxeor, femeia fotbalistă, femeia hegemonică... doar femeia femeie e tot mai rară. Aceasta nu e moștenire ancestrală ci o acțiune ce se reflectă personalizat, acțiune demnă de toată deriziunea, un amalgam de elemente eterogene incompatibile.

Au trecut ani buni și tot nu pot uita un tablou pictat de un soare de vară și o domnișoară într-o rochie viu colorată fluturată de o adiere de vânt venind spre mine... O rochie cu carouri roșii și o pereche de sandale asortate. Un tablou pe care nici Grigorescu în "Fata cu zestre" nu l-ar fi putut contura. Nu mi-a rămas întipărit în subconștient nici una din miile de pițipoance ale căror blugi erau în cel mai evident mod cu două numere mai mici decât ar fi fost necesari ci... o rochie. Rochia aduce eleganță... rochia aduce o notă de sensibilitate aparte, sensibilitate specific feminină. Așa de simplă să fie... feminitatea? Nu e locul tocmai potrivit să mai amintim de noul trend "ochelarii bunicii", de fițe, de tocuri mai înalte decât standardele și altele asemenea.

Esteticul femeii nu constă în frumusețea ei. La întrebarea adresată de Platon: "Ce este frumosul?", Hippias îi răspunde: "Frumosul este... o fecioară". Însă feminitatea nu presupune frumos, feminitatea e doar incongruentă cu urâtul. Dar ce e urâtul? O noțiune prea relativă și subiectivă pentru o definiție. Nu e nevoie de o frumusețe atică sau farduri pentru a radia feminitate, frumusețea oricum trece... feminitatea oricum rămâne - dacă există.

Sublimul feminității nu poate fi înlocuit nici de cele mai frumoase trăsături fiziologice, nici de cea mai elevată erudiție, nici de cele mai bune abilități cognitive ci e un "sine qua non", e o trăsătură unică. Nu poți rosti femeie fără să nu te gândești la feminitate la fel cum nu poți rosti soare și să te gândești la întuneric.

Inocentă și candidă în purtare și vorbire, femeia poate fi elementul irezistibil pentru un bărbat.

Să ofere femeile ce caută bărbații...?

PS: nu critic, doar constat.