Notes![what is notes.io? What is notes.io?](/theme/images/whatisnotesio.png)
![]() ![]() Notes - notes.io |
Îmi amintesc odată, când voiam să mă rog Domnului, când părinții mei se certau. Plângeam, crezând că vrăjmașul a învins, că familia mea este în stăpânirea lui. Atunci, am început să-mi mărturisesc păcatele și să-mi plâng cu amar faptul că eram un păcătos. Un gând îmi vine acum în minte atunci când îmi amintesc că una din promisiunile pe care I le-am făcut Domnului a fost să nu mă mai întorc la lume, promisiune pe care I-am făcut-o plângând din toată inima. Îmi era dor să fiu la masă cu El și cu toți sfinții de pe paginilile Scripturii.
Acum, când văd cum a fost atunci, aș vrea să mai fiu cercetat ca atunci. Să mă plec pe genunchi, cu o întristare și un suspin adânc, cercetat fiind cu privire la mizeria din sufletul meu. Să nu mai dau răgaz gemetelor și suspinelor mele, de dor că Te-am pierdut. Păcatele să Ți le mărturisesc cu scârbă și jale sfântă, căci prin ele Te-am răstignit a doua oară și am batjocorit pe Duhul Harului. Inima mea să nu mai fie împietrită, cugetu-mi să fie treaz și să simt vinovăția pe care n-am mai simțit-o de multă vreme. Să fiu gata să nu mai rămân în nepăsarea și adormirea mea, ci să mă trezesc și să constat cât de ticălos am ajuns. Gândurile mele rele să Ți le aduc înaintea Crucii și să mă pocăiesc cu mari suspine și plânset amar, așa cum a plâns Petru odinioară, cum a plâns femeia păcătoasă care a venit să-Ți ungă picioarele cu untdelemn. Ba mai mult, îmi amintesc că Te-am rugat acum puțin timp să nu rostesc alte cuvinte în afără de „Iartă-mă!”, suspinând și regretând cu amar timpul pierdut în zadar. Să gonesc și să vărs toate păcatele mele din sufletul meu și să-mi cer iertare pentru tot ce am lăsat să mă conducă, pentru toate păcatele mele, fiindcă ele au făcut ca Duhul Tău să nu-Și mai găsească plăcere în locașul inimii mele. Cât de mult aș vrea să-mi fie dor de Tine, să nu mai fie inima mea împietrită, ci să mi se dea posibilitatea de a alege să mă întorc din nou la Tine. Să nu se oprească ochii mei din plâns, iar inima mea, de răni îndurerată, să caute restaurarea și iertarea Tatălui. O, Doamne, nu știi tu oare câtă amăgire este în inima mea? Câtă împietrire și fățărnicie se ascunde în ființa mea? Gânduri rele fără număr, cuib al Satanei...
Cât aș vrea să fiu liber, din toată inima dacă aș putea să Te caut, mi-ar fi destul! N-aș mai vrea nimic mai mult decât să Te am pe Tine, fiind iertat și restaurat pe calea cea bună. Să fiu eliberat de orice stăpânire a întunericului și să răsară iarăși lumina mântuirii pe cărarea mea. Nu merit harul Tău, Doamne, dar Tu ești bun și vrei să mi-l dai. Ai milă de mine și fă ca acest vis să fie împuternicit prin Duhul Tău cel sfânt. Să nu mai curvesc cum am curvit de multe ori, ci să mă întorc la Tine în toată sinceritatea și durerea pocăinței. În Numele Domnului Isus Hristos m-am rugat, Amin.
![]() |
Notes is a web-based application for online taking notes. You can take your notes and share with others people. If you like taking long notes, notes.io is designed for you. To date, over 8,000,000,000+ notes created and continuing...
With notes.io;
- * You can take a note from anywhere and any device with internet connection.
- * You can share the notes in social platforms (YouTube, Facebook, Twitter, instagram etc.).
- * You can quickly share your contents without website, blog and e-mail.
- * You don't need to create any Account to share a note. As you wish you can use quick, easy and best shortened notes with sms, websites, e-mail, or messaging services (WhatsApp, iMessage, Telegram, Signal).
- * Notes.io has fabulous infrastructure design for a short link and allows you to share the note as an easy and understandable link.
Fast: Notes.io is built for speed and performance. You can take a notes quickly and browse your archive.
Easy: Notes.io doesn’t require installation. Just write and share note!
Short: Notes.io’s url just 8 character. You’ll get shorten link of your note when you want to share. (Ex: notes.io/q )
Free: Notes.io works for 14 years and has been free since the day it was started.
You immediately create your first note and start sharing with the ones you wish. If you want to contact us, you can use the following communication channels;
Email: [email protected]
Twitter: http://twitter.com/notesio
Instagram: http://instagram.com/notes.io
Facebook: http://facebook.com/notesio
Regards;
Notes.io Team