Notes

Holocaust- Ucidere (prin ardere) a unui foarte mare număr de oameni. Este un termen utilizat pentru a descrie uciderea a aproximativ șase milioane de evrei, de toate vârstele, majoritatea din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca parte din „soluția finală a problemei evreiești”, programul de exterminare a evreilor, plănuit și executat de regimul național-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler și de colaboratorii acestuia.[1] Între victime, s-au numărat 1.5 milioane de copii⁠(d), iar totalul lor a reprezentat circa două treimi din cei nouă milioane de evrei care trăiau anterior în Europa continentală.
Holocaustul din Italia a fost persecuția, deportarea și uciderea evreilor între 1943 și 1945 în Republica Socială Italiană, partea Regatului Italiei ocupată de Germania nazistă după predarea italiană la 8 septembrie 1943, în timpul celui de-al doilea război mondial.Oprimarea evreilor italieni a început în 1938 cu adoptarea Legilor rasiale de segregare de către regimul fascist al lui Benito Mussolini. Cu toate acestea, înainte de predarea italiană în 1943, Italia și zonele italiene de ocupație din Grecia, Franța și Iugoslavia au fost locuri de relativă siguranță pentru evreii locali și refugiații evrei europeni. Acest lucru s-a schimbat în septembrie 1943, când forțele germane au ocupat țara, au instalat statul marionet al Republicii Sociale Italiene și au început imediat să persecute și să deporteze evreii găsiți acolo. Italia avea o populație evreiască de dinainte de război de 40.000, dar, prin evacuare și refugiați, acest număr a crescut în timpul războiului. Din cei aproximativ 50.000 de evrei care trăiau în Italia înainte de septembrie 1943, aproximativ 8.000 au murit în timpul Holocaustului (în mare parte la Auschwitz), în timp ce 40.000 au supraviețuit. În acest sens, poliția italiană și miliția fascistă au jucat un rol integrant ca accesorii ale germanilor.În timp ce majoritatea lagărelor de concentrare din Italia erau poliție și lagăre de tranzit, o tabără, Risiera di San Sabba din Trieste, a fost și o tabără de exterminare. Se estimează că acolo au murit până la 5.000 de prizonieri politici. Peste 10.000 de prizonieri politici și 40.000-50.000 de soldați italieni capturați au fost internați și uciși în general.
întrebat cu supravegherea operațiunilor SS și, prin urmare, soluția finală, genocidul evreilor, a fost SS-Obergruppenführer Karl Wolff, care a fost numit cel mai înalt lider SS și Poliție din Italia. Wolff a adunat sub el un grup de personal SS cu o vastă experiență în exterminarea evreilor din Europa de Est. Odilo Globocnik, numit lider de poliție pentru zona de coastă, a fost responsabil pentru uciderea a sute de mii de evrei și țigani din Lublin, Polonia, înainte de a fi trimis în Italia. [16] Karl Brunner a fost numit ca SS și șeful poliției în Bolzano, Tirolul de Sud, Willy Tensfeld la Monza pentru Italia superioară și de vest, iar Karl-Heinz Bürger a fost responsabil pentru operațiuni antipartizanale. [17]Poliția de securitate și Sicherheitsdienst (SD) au intrat sub comanda lui Wilhelm Harster, cu sediul în Verona. El a deținut aceeași funcție în Olanda [18]. Theodor Dannecker, activ anterior în deportarea evreilor greci din partea Greciei ocupată de Bulgaria, a fost făcut șef al Judenreferat al SD și a fost însărcinat cu deportarea evreilor italieni. Nefiind văzut suficient de eficient, el a fost înlocuit de Friedrich Boßhammer, care, precum Dannecker, a fost strâns asociat cu Adolf Eichmann. [19] [20]Martin Sandberger a fost numit șeful Gestapo la Verona și a jucat un rol esențial în arestarea și deportarea evreilor italieni [15].Ca și în alte zone ocupate de Germania și în cadrul Biroului principal de securitate al Reich-ului, persecuția minorităților nedorite și a adversarilor politici naziști a intrat în secțiunea IV a Poliției de securitate și SD. La rândul său, Secțiunea IV a fost împărțită în alte departamente, dintre care departamentul IV – 4b era responsabil pentru afacerile evreiești. Dannecker, apoi Boßhammer a condus acest departament. [21]Congresul din Verona [edit]Atitudinea fasciștilor italieni față de evreii italieni s-a schimbat drastic în noiembrie 1943, după ce autoritățile fasciste le-au declarat „naționalități inamice” în timpul Congresului de la Verona și au început să participe activ la urmărirea și arestarea evreilor [22]. Inițial, după predarea italiană, poliția italiană a asistat doar la rotunjirea evreilor, atunci când au solicitat acest lucru de către autoritățile germane. Odată cu Manifestul de la Verona, în care evreii erau declarați străini și în vremuri de dușmani de război, acest lucru s-a schimbat. Ordinul Poliției nr. 5 din 30 noiembrie 1943, emis de Guido Buffarini Guidi, ministrul de interne al RSI, a ordonat poliției italiene să aresteze evrei și să îi confiște proprietățile. [23] [24] Cu toate acestea, acest ordin i-a scutit pe evrei de peste 70 de ani sau de căsătorii mixte, ceea ce i-a frustrat pe germanii care doreau să aresteze și să-i deporteze pe toți evreii italieni [8].Deportare și omor [edit]Arestarea și deportarea evreilor în Italia ocupată de germani poate fi separată în două faze distincte. Primul, sub Dannecker, din septembrie 1943 până în ianuarie 1944, l-a văzut pe Einsatzkommandos să vizeze evrei în marile orașe italiene. A doua fază a avut loc sub Boßhammer, care l-a înlocuit pe Dannecker la începutul anului 1944. Boßhammer a înființat un sistem centralizat de persecuție, folosind toate resursele disponibile ale poliției italiene și fasciste italiene, pentru arestarea și deportarea evreilor italieni. [15] [25]Arestarea italienilor evrei și a refugiaților evrei a început aproape imediat după predare, în octombrie 1943. Aceasta a avut loc în toate marile orașe italiene sub control german, deși cu un succes limitat. Poliția italiană a oferit puțină cooperare, iar nouăzeci la sută din cei 10.000 de evrei ai Romei au scăpat de arest. Evreii arestați au fost duși în lagărele de tranzit de la Borgo San Dalmazzo, Fossoli și Bolzano, iar de acolo la Auschwitz. Din cei 4.800 deportați din tabere până la sfârșitul anului 1943, doar 314 au supraviețuit. [26]Aproximativ jumătate dintre evreii arestați în timpul Holocaustului în Italia au fost arestați în 1944 de poliția italiană. [27]În total, până la sfârșitul războiului, aproape 8.600 de evrei din Italia și din zonele controlate de italieni din Franța și Grecia au fost deportați la Auschwitz; cu excepția a 1.000 de oameni au fost uciși. Doar 506 au fost trimiși în alte tabere (Bergen-Belsen, Buchenwald, Ravensbrück și Flossenbürg) ca ostatici sau prizonieri politici. Printre aceștia se aflau câteva sute de evrei din Libia, o colonie italiană înainte de război, care au fost deportați în Italia continentală în 1942 și care au fost trimiși în lagărul de concentrare din Bergen-Belsen. Cei mai mulți au deținut cetățenia britanică și franceză și cei mai mulți au supraviețuit războiului. [26]Alți 300 de evrei au fost împușcați sau au murit din alte cauze în lagărele de tranzit din Italia. [26] Dintre cei executați în Italia, aproape jumătate au fost uciși doar la masacrul de la Ardeatine, în martie 1944 [26]. Prima Divizie SS Panzer Leibstandarte SS Adolf Hitler a ucis peste 50 de civili evrei, refugiați și cetățeni italieni, la masacrele de la Lacul Maggiore - primele masacre ale evreilor de către Germania din Italia în timpul războiului. Acestea au fost comise imediat după predarea italiană, iar cadavrele scufundate în lac. [28] Acest lucru a avut loc în ciuda ordinelor stricte de la acea vreme de a nu comite nicio violență împotriva populației civileIstoria Holocaustului din Italia este în general bine cunoscută, dar până în prezent nu au existat puține analize sistematice ale dimensiunilor sale spațiale. Obiectivul acestui studiu de caz este de a examina Holocaustul din Italia dintr-o perspectivă geografică, descoperind modele locale și regionale, precum și dimensiunile temporale ale procesului de deportare. Examinăm dimensiunile spațiale ale Holocaustului atât din perspectiva victimelor, cât și a făptuitorilor.În 1938, regimul fascist italian sub Benito Mussolini a adoptat o serie de legi rasiale care puneau multiple restricții asupra populației evreiești a țării. La momentul adoptării legilor, se estimează că aproximativ 46.000 de evrei locuiau în Italia, dintre care aproximativ 9.000 erau născuți străini și, astfel, erau supuși unor restricții suplimentare, cum ar fi cerințele de ședere. Comunități evreiești mari au existat la Roma, Veneția, Trieste, Florența, Ferrara, Torino și alte orașe. În mare parte urbane, evreii italieni erau în mod tradițional laici și foarte integrați, adesea împletindu-se cu non-evrei.În iulie 1943, regimul fascist a căzut. Două luni mai târziu, forțele germane naziste au ocupat țara. Ei l-au instalat pe Mussolini în fruntea unui nou regim fascist, Republica Socială Italiană, deși acum puterea reală se afla în mâinile germanilor. Septembrie 1943 a semnalat începutul arestărilor și deportărilor sistematice ale evreilor în lagărele de concentrare și exterminare din Europa centrală și de est. Estimările sugerează că între septembrie 1943 și martie 1945, aproximativ 10.000 de evrei au fost deportați. Marea majoritate a pierit, în principal la Auschwitz.Obiectivul lucrării noastre este de a crea un GIS istoric cuprinzător al Holocaustului în Italia. Punctul de plecare al studiului nostru este o bază de date de aproximativ 9.000 de deportați creată de Centro di Documentazione Ebraica Contemporanea (Centrul de Documentare Contemporană Evreiască) din Milano și publicată în italiană în două ediții succesive. Această bază de date conține informații atât spațiale, cât și aspatiale, inclusiv sexul, data nașterii, locul nașterii, părinții, soțul, locul arestării, naționalitatea părții de arestare (italieni sau germani), locul (de) deținere, locul de plecare pentru taberele, datele de plecare și sosire, convoiul, tabăra de destinație și soarta. Experiența deportaților a variat adesea în funcție de factori demografici, precum și de factori geografici.Analiza noastră se realizează la scări spațiale și temporale multiple. La scară spațială națională și regională, am realizat o serie de hărți care rezumă amploarea și amploarea arestărilor evreilor în Italia, folosind o varietate de instrumente analitice pentru a descoperi tendințele și tiparele în mecanismele deportării. În ceea ce privește scara temporală, analiza noastră se realizează pe trei scări distincte: a (1) analiză săptămânală și (2) lunară a tiparelor spațiale ale arestărilor, integrată de (3) un studiu al acestor tipare în două perioade distincte (septembrie până la Noiembrie 1943 și decembrie 1943 - februarie 1945), care corespund schimbărilor majore ale mecanismelor de deportare.