NotesWhat is notes.io?

Notes brand slogan

Notes - notes.io

Rolul fericirii și al virtuții în etică

Introducere

Cu toate că baza eticii și scopul principal prezentat de majoritatea filosofilor este fericirea, acest lucru nu este valabil și la Kant, care pune fericirea pe un plan secundar. În prezentul eseu îmi propun să dezbat două subiecte din etica lui Kant, dar și în cea a lui Aristotel pentru a face o paralelă între însemnătatea a două principii cheie ale eticii, fericirea și virtutea. În prima parte îmi doresc să prezint fericirea, așa cum a fost definită de ambii filosofi și voi expune și diversele roluri pe care aceasta o joacă în filosofia lui Kant, iar a doua va avea la bază conceptul de virtute. Care este relația dintre cele două principii, așa cum cei doi autori le prezintă, voi dezbate în partea a treia a eseului.

1 - fericirea

1.1– fericirea în context kantian

Kant numește ca reunite sub numele de fericire „puterea, bogăția, onorurile, sănătatea însăși și întreaga bunăstare și mulțumire cu situația în care ne aflăm”(IMM- p?), adică însumarea lucrurilor care ne aduc satisfacție.

În paragraful cinci al primei secțiuni din Întemeierea metafizicii moravurilor, Kant spune că dacă scopul adevărat al naturii unei ființe cu rațiune și voință ar fi „conservarea și bunăstarea sa, într-un cuvânt fericirea sa”1 atunci o „eroare de calcul” în organizarea naturii unei ființe a dus la alegerea rațiunii drept „executant al acestui țel al său” care poate fi atins cu o siguranță mai mare utilizând instinctul, nu rațiunea. Fericirea, spune Kant, nu trebuie să fie țelul suprem al rațiunii noastre, căci acest lucru, contrar intuiției noastre, duce la o abatere tot mai mare de la acest scop, putând în anumite cazuri cauza chiar misologia persoanei.

Kant numește nașterea unei voințe care să fie bună în sine drept un țel mai „onorabil” decât cel al fericirii. De aceea, spune el, rațiunea trebuie utilizată în acest scop, nu în scopul bunăstării personale. Cu toate astea, „asigurarea propriei fericiri este o datorie... întrucât nemulțumirea față de propria situație... ar putea deveni ușor o mare tentație de a încălca datoriile”2. Numai în acest fel, susține filosoful, conduita are „o valoare morală autentică.”3

Planul secundar al fericirii este cauzat de definirea sa de către Kant drept însumarea bunăstărilor care nu îi permite acesteia să fie baza moralității sale. În drumul spre obținerea a ceea ce ne dorim îi putem împiedica pe alții să obțină ceea ce își doresc, ceea ce înseamnă că este imposibil ca toată lumea să fie fericită. Având în vedere acest aspect, fericirea ca bază a moralității înseamnă că imposibilitatea fericirii universale vine odată cu imposibilitatea unei conduite morale universale, lucru care vine în contradicție cu regula prezentată de el pe care fiecare om trebuie să o urmeze în scopul unei conformități cu un cod etic corect, „eu nu trebuie să acționez niciodată astfel decât așa încât să pot și voi ca maxima mea să devină o lege universală.”.

1.2 - fericirea în context aristotelician

Fiecare acțiune a noastră este făcută spre atingerea unui scop. Scopul meu acum este de a scrie un eseu bun, dar acest scop este subordonat scopului de a lua o notă mare, iar acesta la rândul se subordonează celui de a promova materia. Această ierarhizare se poate duce tot așa mai departe, însă pentru a merita acțiunile noastre, scopul trebuie să se termine în sine. Acest țel, spune Aristotel, este fericirea. Fiind „scopul tuturor actelor noastre”, fericirea este „un bine perfect și autarhic” (I,7), în alte cuvinte Binele Suprem.

Pentru a clarifica mai bine ceea ce fericirea înseamnă, Aristotel consideră necesară găsirea „actului specific omului”. Asta înseamnă să igorăm acea latură a existenței noastre bazată pe hrană și pe creștere, acestea fiind prezente și la animale sau plante. Ceea ce rămâne în urma ignorării acelei laturi a existenței noastre comună și la animale sau la plante,



2 – virtutea

2.1 - virtutea în context kantian

Kant discută despre virtute menționând-o de mai multe ori în operele sale, în mod special în Critica Rațiunii Practice. Acesta o definește drept condiția supremă a dorințelor noastre, „prin urmare că este Binele superem, … [lucru] dovedit în Analitică.”4

Acesta vine în clarificarea termenilor de fericire și virtute, subliniând diferența dintre un om fericit și un om bun, dar și un om „prudent sau vigilent cu privire la avantajul său”5 și un om virtuos.

2.2 - virtutea în context aristotelician
...



3 – relația fericire-virtute

Virtutea, spune Kant, „nu este... binele întreg și desăvârșit ca obiect al facultății de a râvni a ființelor raționale finite, căci pentru aceasta se cere și fericire...”6. De aici se observă o interdependență a fericirii și a virtuții, cele două concepte fiind „legate necesar.” Tot el ne propune o categorisire a modurilor de înțelegere a termenilor, „sau străduința de a fi virtuos și căutarea rațională a fericirii nu sunt două acțiuni distincte, ci cu totul identice,… sau această conexiune este astfel constituită încât virtutea produce fericirea ca ceva distinct de conștiința virtuții, așa cum cauza produce un efect”7 .

Fie ea sintetică, fie analitică, legătura dintre fericire și virtute este concepută de Kant ca o necesitate în existența lor. Mai târziu Kant explică cum această conexiune nu poate fi altfel decât sintetică, „și anume ca înlănțuirea cauzei cu efectul ei, fiindcă privește un bine practic, adică ceea ce este posibil prin rațiune”8.

Trebuie însă găsit un echilibru între fericire și virtute, lucru pe care Kant spune că nu l-au putut găsi în această viață nici filosofii antichității, dar nici cei moderni, proporția eronată venind din preamărirea fericirii de către aceștia, punând-o mai presus de toate. Pentru a sublinia acest lucru, Kant îi dă drept exemplu pe Epicur, dar și pe stoici.
     
 
what is notes.io
 

Notes.io is a web-based application for taking notes. You can take your notes and share with others people. If you like taking long notes, notes.io is designed for you. To date, over 8,000,000,000 notes created and continuing...

With notes.io;

  • * You can take a note from anywhere and any device with internet connection.
  • * You can share the notes in social platforms (YouTube, Facebook, Twitter, instagram etc.).
  • * You can quickly share your contents without website, blog and e-mail.
  • * You don't need to create any Account to share a note. As you wish you can use quick, easy and best shortened notes with sms, websites, e-mail, or messaging services (WhatsApp, iMessage, Telegram, Signal).
  • * Notes.io has fabulous infrastructure design for a short link and allows you to share the note as an easy and understandable link.

Fast: Notes.io is built for speed and performance. You can take a notes quickly and browse your archive.

Easy: Notes.io doesn’t require installation. Just write and share note!

Short: Notes.io’s url just 8 character. You’ll get shorten link of your note when you want to share. (Ex: notes.io/q )

Free: Notes.io works for 12 years and has been free since the day it was started.


You immediately create your first note and start sharing with the ones you wish. If you want to contact us, you can use the following communication channels;


Email: [email protected]

Twitter: http://twitter.com/notesio

Instagram: http://instagram.com/notes.io

Facebook: http://facebook.com/notesio



Regards;
Notes.io Team

     
 
Shortened Note Link
 
 
Looding Image
 
     
 
Long File
 
 

For written notes was greater than 18KB Unable to shorten.

To be smaller than 18KB, please organize your notes, or sign in.